În primele pagini ale lucrării sale intitulate "Noi conferinţe de introducere în psihanaliză", datată pe 6 decembrie 1932, Sigmund Freud afirmă negru pe alb că teoria visului "ocupă un loc special în istoria psihanalizei şi marchează o turnantă. Începînd cu ea, psihanaliza a făcut pasul de la procedeu psihoterapeutic la psihologie a profunzimilor." Teoria visului este aspectul cel mai caracteristic şi singular al ştiinţei psihanalitice, "ceva ce nu are egal în restul ştiinţei noastre, o porţiune de pămînt nou, sustras credinţelor populare şi misticii". (versiunea franceză: Nouvelles conferences d'introduction a la psychanalyse, Gallimard, 1984).

 

Analiza viselor în psihanaliză oferă posibilitatea să descifrăm misterul afecţiunilor nevrotice, în speţă isteria, şi, în al doilea rând, deschide calea spre inconştient. A devenit celebră expresia lui Freud : „Visul este via regia [calea regală] spre inconştient.”

Primele mari intuiţii legate de vis au fost materializate în anul 1895, când Freud consideră că a descoperit misterul viselor. Este vorba de celebrul vis al injecţiei Irmei, analizat aproape complet de Freud, şi publicat în paginile monumentalei sale lucrări, "Interpretarea viselor" (1900). Visul este abordat în maniera care va deveni clasică pentru practicienii psihanalizei, cu ajutorul asociaţiilor visătorului.

 

Analiza visului scoate la iveală sentimentele de vinovăţie ale lui Freud faţă de Irma, una din tinerele sale paciente, a cărei tratament nu a adus rezultatele şcontate. Freud se apără de aceste sentimente negative aruncând vina asupra pacientei însăşi, care, chipurile, nu ar fi fost o pacientă docilă şi ascultătoare, sau asupra unuia din confraţii săi, dr. Otto, care s-ar fi făcut vinovat de o intervenţie medicală neglijentă (o injecţie cu o seringă infectată).

 

După analiza visului său, care se dovedeşte a fi cât se poate de coerent, Freud declară pe bună dreptate: "

 

Visul nu este ceva lipsit de sens, nu este o absurditate şi, spre a ni-l explica, nu este necesar să presupunem că o parte din tezaurul nostru de reprezentări doarme, în timp ce o parte începe a se trezi. Este un fenomen psihic în întreaga accepţiune a termenului şi de fapt este împlinirea unei dorinţe. Visul, prin urmare, se cere integrat în suita actelor psihice inteligibile din starea de veghe; activitatea spirituală care îl structurează este o activitatea extrem de complexă."

(Sigmund Freud - Interpretarea viselor, trad. dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, 1993, cap. "Visul este împlinirea unei dorinţe", p. 110).

 

Această afirmaţie exprimă de fapt o mare deschidere spre activitatea psihicului abisal şi mai ales, credinţa în determinismul psihic, în ideea că toate faptele psihice au semnificaţie, sens, şi se conectează la activitatea diurnă, chiar dacă într-o manieră mai puţin vizibilă. Contrar opiniei generale a lumii ştiinţifice a epocii sale, pentru Freud visul este o activitate psihică coerentă, care poate face obiectul unei analize profunde.

Definiţia completă a visului include însă şi alte descoperiri inedite, care constituie într-adevăr pecetea originalităţii abordării freudiene: "Visul este realizarea (deghizată) a unei dorinţe (înăbuşite, refulate)", precizează Freud (op. cit., cap. "Transfigurarea onirică", p. 138-139).

 

Această definiţie pune accentul pe două aspecte esenţiale ale teoriei visului: 1. visul este împlinirea deghizată a unei dorinţe, şi 2. această dorinţă este refulată . Putem conchide că deghizarea ei este cauzată de faptul că este refulată. Iată motivul pentru care toţi cercetătorii visului până la Freud nu au putut descoperi aceste fapte:  ei au analizat exclusiv conţinutul manifest al visului, adică forma pe care o are el la trezire, faţada visului, fără să se sinchisească de ideile latente care au dus la formarea lui, idei la care ajungem prin metoda asociaţiilor pusă la punct tot de Freud.

 

Freud merge încă şi mai departe şi analizează natura deformării visului, care este parţial opera cenzurii şi parţial cea a travaliului visului - procesul complex prin care ideile latente sunt transformate în visul propriu-zis.

 Analiza lui Freud mai include travaliul visului, iar în finalul cărţii sale avem şi consideraţii legate de psihologia procesului oniric: procesele primare şi secundare, refularea, inconştientul  etc.

 

Iată de ce "Interpretarea viselor" reprezintă lucrarea capitală despre vis şi despre viaţa inconştientă, care nu a fost egalată până azi. Ea rămîne o etapă esenţială în studiul psihanalizei.

 

În ciuda importanţei analizei visului, atât în cercetarea psihicului abisal,cât şi în terapie, acest domeniu extrem de important al psihanalizei nu a mai succitat interesul de odinioară. Freud însuşi notează cu amărăciune: "Veţi găsi în primele volume [ale "Revistei internaţionale de psihanaliză", n. n. J.C.] o rubrică permanentă - <<cu privire la interpretarea visului>> -, cu bogate contribuţii la diferitele puncte ale teoriei visului. Dar cu cât avansăm mai mult în timp, aceste contribuţii sunt tot mai rare, iar rubrica permanentă va sfârşi prin a dispărea complet..." ("Nouvelles conferences ...", op. cit. p. 14).

 

În ciuda acestui dezinteres constant pentru teoria visului, dezinteres care se materializează în zilele noastre printr-o abordare schematică, abstractă, a visului în terapia psihanalitică, importanţa acestui domeniu de cercetare este, aşa cum am arătat aici, crucială. De aceea trebuie să-i acordăm locul care i se cuvine.

 

“Interpretarea viselor este magistrala care duce la cunoaşterea inconştientului.”

 

Freud vorbeşte despre interpretarea viselor ca despre “cea mai frumoasă descoperire”pe care a făcut-o. Visul este ‘baza comună a vieţii sufleteşti’ iar sensul ascuns al conduitelor noastre se explică prin rateurile vieţii cotidiene.

 

După Freud, teoria interpretării viselor înseamnă o probă decisivă în judecata capacităţii unui subiect şi defineşte această proba printr-un termen ebraic, „schibboleth”. În psihanaliză, interpretarea visului este un fel de schibboleth. Freud îi consideră adevăraţi analişti doar pe cei care foloseau acest procedeu.

 

În lucrarea sa, “Interpretarea viselor”, Freud avansează o serie de axiome. El afirmă că visul este util atât pentru analist cât şi pentru cel care visează. Visul este considerat a fi paznicul somnului şi nu perturbator; există două tipuri de conţinut ale visului, conţinutul manifest şi conţinutul latent. Conţinutul manifest reprezintă ceea ce subiectul îşi aduce aminte la trezire. Sub acest material există însă un conţinut latent care cauzează producerea visului.Conţinutul manifest este rezultatul travaliului oniric, proces ce angrenează emoţiile şi impulsurile inconştiente.

Atunci când travaliul oniric eşuează şi nu mai transformă conţinutul latent în reprezentări acceptabile pentru conştient, avem de a face cu un coşmar sau cu vise anxioase.Visele anxioase nu trezesc subiectul aşa cum o fac coşmarurile .

 

Freud distinge trei tipuri de vise care au la bază diferenţierea în funcţie de gradul de raţionalitate şi de veridicitate a conţinutului. În prima categorie se situează visele simple sau visele clare care sunt specifice copiilor şi care sunt inspirate de nevoi fiziologice. În cea de-a doua categorie sunt situate visele rezonabile, care au o anumită coerentă logică, iar în cea de-a treia categorie sunt situate visele obscure, incoerente şi absurde, care fac interesul psihanaliştilor.

 

Freud declară în “Interpretarea viselor”că “visul este o producţie patologică, primul termen dintr-o serie care cuprinde simptomul isteric, reprezentarea obsedantă , ideea delirică, dar se deosebeşte de aceste manifestări morbide prin apariţia sa în circumstanţele vieţii normale”.

Visele reprezintă “imaginarul conştient”deoarece producerea şi dezvoltarea lor se află în afara controlului voluntar. Apartenenţa viselor la imaginaţie se susţine prin două argumente . Primul ar fi acela referitor la conţinutul lor, care vizează fenomene şi evenimente ireale, iar cel de-al doilea este că deşi au origine în experienţa anterioară, modul de combinare a secvenţelor e inedit, acestea nefiind simple reproduceri a ceea ce s-a întâmplat.

 

Deşi există o mare diferenţă între vis, delir şi un mecanism nevrotic, Freud le situează într-un continuum, deoarece el susţine că au mecanisme formatoare identice. În aceeaşi lucrare, Freud afirmă că există trei tipuri de mecanisme care duc la fabricarea unui vis.

Primul mecanism este transformarea ideilor în imagini. Visul este văzut ca o bandă desenată şi comportă o succesiune de imagini. În interpretarea visului se face trecerea de la imagine la idee sau dorinţa ascunsă. În urma acestui mecanism, Freud a dat naştere formulei visului:

 

( ideile onirice + resturi diurne) x travaliu oniric=conţinut manifest

 

Condensarea este un alt mecanism la care se recurge, deoarece conţinutul latent e mai numeros decât cel manifest. Ultimul mecanism este deplasarea; deplasarea unei reprezentări sau a unui afect asupra alteia/altuia. În psihanaliză primează studiul elementelor nesemnificative pentru a ajunge la conţinutul latent.

 

În “Viaţă mea şi psihanaliză” , Sigmund Freud acuză psihologia şcolară de a nu fi acordat importanţa cuvenită studiului interpretării viselor: “ Psihologia şcolară n-a fost capabilă să descopere acest sens al viselor. Nici n-a ştiut în ce context să-l studieze. Cele câteva explicaţii pe care s-a încumetat să le dea au fost non- psihologice: n-au făcut decât să reducă visul la nişte excitaţii senzoriale sau la un somn mai mult sau mai puţin profund al diverselor zone ale creierului. Dar suntem îndreptăţiţi să spunem că o psihologie care nu ştie să explice visul, nu poate fi folosită pentru înţelegerea vieţii psihice normale şi nu poate pretinde să fie numită ştiinţă.”

Aceste afirmaţii relevă într-o manieră cât se poate de tranşantă poziţia lui Freud în ceea ce priveşte interpretarea viselor.